,,Toata lumea face ceva, dumneavoasta trebuie sa faceti asta'', imi
spunea undeva prin anii '98 unul din marii duhovnici ai ROMANIEI,
referindu-se la PELERINAJELE MELE, care deja sarbatoreau 1 an de existenta. Prin
greutati, prin incercari, prin grele ispite uneori de necrezut, am reusit sa
ajung la MAJORAT... Se implinesc luna aceasta 18 toamne
(nu primaveri) de cand cutreier tara (si nu numai). Am incercat dintotdeauna sa
ma pun in situatia celui de langa mine, al celui care nu stie incotro s-o ia.
Nu am fost
neaparat un ghid profesionist... nu-mi arog o asemenea diploma, dar trecuta
prin necazurile vietii poate mai mult decat unii din jurul meu, am incercat
sa ajut, asa cum eu as fi asteptat din partea altora in situatii similare, sa
gasesc sprijin (sufleteste vorbind), cand mi se parea ca totul se naruie in
jurul meu.
Am
fost nevoita sa trec prin apa si prin foc, ca sa realizez ca poti trece orice
bariera prin rugaciune, prin post, prin unirea noastra cu cerul prin
sfintele taine. Pentru toate acestea aveam nevoie sa descopar drumul
care te ducea la biserica, de aici la duhovnic si de aici in fata Sfantului Potir... incet, incet toate s-au luminat.
Si ce
fac eu daca ascund lumina sub obroc ? Mi-am repetat de multe ori... Scrasnind
din dinti la propriu, lovita si din fata si din spate, mereu ingenunchiata dar incercand mereu sa ma ridic, gasind acoperis la MAICA
DOMNULUI SI LA SFINTI MEI OCROTITORI (multi... la toti cei la a caror
moaste am avut bucuria sa ma inchin) am tinut cu dintii de aceasta misiune pe
care (cred) mi-a incredintat-o DUMNEZEU. Nu stiu cati oameni am cunoscut in
acesti ani, cate suflete incercate am incercat sa le ascult, cate chipuri am
reusit sa le memorez in mintea mea cea stramta, dar fiecare si-a facut loc in
inima mea... fiecare dupa cat si-a dorit...
Dumnezeu mi-a dat puterea fizica de a fi mereu alaturi de cei impreuna
calatori pe drumuri si carari uneori nebanuite, mi-a dat integritatea psihica
si intelegerea sufleteasca de care am incercat sa uzez, pentru aceasta cauza,
am facut eforturi uneori poate peste puterile mele de intelegere, dar nu au
fost in zadar. La fiecare apus de soare vedeam chipuri luminate, zambete largi
si un respiro usor acolo unde simtisem multa greutate in suflet... Aceasta a
fost plata cea mai mare pentru toate eforturile mele si de fapt cred ca nici nu
mi-am dorit nicicand sa fac din toate astea avere pe pamant... desi...
,,Cine slujeşte
vreodată, în oaste, cu solda lui? Cine sădeşte vie şi nu mănâncă din roada ei?
Sau cine paşte o turmă şi nu mănâncă din laptele turmei?'' (Epistola
întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, versetul 7)
Au fost ani si ani, zile si zile, pelerinaje grele dar cu roade... toate au
trecut ca un vis, multi am fost, putini mai suntem, daca au trecut
vremurile peste noi sa nu uitam ca toate se fac cu jertfa... nu voi conteni sa
fac ce am facut, dar nu dupa duhul aceste lumi, comoditatea sau obisnuinta
unora nu vreau eu sa o schimb, daca omul nu constientizeaza ce presupune
cuvantul PELERINAJ... asta deja este o problema care-i apartine. Am spus si o
voi mai spune: Sfanta LITURGHIE este cea mai importanta, restul plimbare.
Cei care au urechi de auzit sa auda...
DOMNUL
SA BINECUVINTEZE DRUMURILE NOASTRE!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu