Praznicul Invierii continua

     Sunt în camera de spovedanie. Îmi este tare frig şi aştept să treacă timpul. Îmi vine să plâng, dar nu pentru păcatele mele, şi nici pentru lenea şi nerodirea mea, ci îmi plâng de milă. Eu rabd puţin, dar ei, ei duhovnicii noştri, cât rabdă pentru fiecare? Ne-am pus vreodată întrebarea? Eu? Nu am răbdare, el are multă. Eu ?Mereu cârtesc, la el nu poţi găsi aşa ceva. El mă ascultă, eu nu-l ascult. El Îl iubeşte pe Dumnezeu şi aleargă după o viaţă de sfinţenie, eu Îl răstignesc din nou şi din nou pe Domnul, în fiecare zi, în fiecare clipă.                     

    Mi-e dragă viaţa şi sunt puţin comodă, dar nu refuz nici veşnicia cu bucuriile ei. Va trebui totuşi să aleg. Pretindem mult şi oferim puţin. De ce? Pentru ce trăim în egoism şi în iubire de sine? Nu mai avem iubire de aproapele, nu mai avem putere de jertfă. De ce nu avem? E o altă întrebare. De unde să ne vină această putere, dacă nu de la CEL CE S-A JERTFIT PE SINE pentru mântuirea noastră? 

     A trecut Postul Mare, dar nu s-a sfârşit vremea postirii. A trecut ziua cea mare a ÎNVIERII, când toţi trebuia să fim în biserici, să stăm cu frică şi cu cutremur, dar cu neţărmurită dragoste în faţa SFANTULUI POTIR. Poate fi bucurie mai mare decât a-L primi pe Hristos, din toată inima, cu toată fiinţa ta, în ziua de Paşti? Poate fi lucru mai însemnat decât a te uni cu Iubirea cea desăvârşită, atunci când toată natura, toată omenirea, toate cerurile cerurilor exclamă: Hristos a înviat! Tot postul e un plâns, e tânguire pentru Cel ce merge  spre Golgota.                                                                   

     Toată aceasta apropiere de Dumnezeu, fie prin post, prin rugăciune, este un întăritor pe calea ce duce sus la Cruce. Însă Învierea este praznicul bucuriei, al luminii, al dragostei desăvârşite, unde Mirele Cel Înviat din morţi îşi primeşte mireasa (sufletul omului) într-o caldă îmbrăţişare. Este dureros să vezi atâtea suflete care se pierd încet şi sigur în vâltoarea acestei lumi, care nu-L caută şi nici nu vor să Îl caute pe Dumnezeul cel înviat din morţi.

     E dureros să vezi atâtea feţe livide care merg, ca într-un dans al morţii, spre râpa cea fără fund. Ce frumos ar fi să ne trezim la realitate! VIAŢA  e o continuă veghe asupra ta, să te poţi bucura în orice clipă de bucuria ÎNVIERII. Postul nu s-a terminat şi praznicul ÎNVIERII continuă. Să ne trezim la adevărata cale care duce spre ÎNVIERE şi spre LUMINĂ. Nimic în lumea aceasta nu este mai dureros decât despărţirea de Hristos.

     Credem noi că a avea cele materiale, mai ales la praznicele mari, este totul ? E o durere, şi nu ştim ce pierdem dacă nu Îl avem pe Hristos. El este TOTUL pentru omul care crede. El e Viaţă, Dragoste, Bucurie, Nădejde.Zicem noi ca ducem crucea vieţii? Ne minţim mereu, nu noi o ducem,  ci EL, noi suntem doar unelte în mâna plugarului. El  face totul, EL poate totul. Apropiaţi-vă, apropiaţi-vă, Domnul vă aşteaptă pe cale, chiar si în al doisprezecelea ceas El vă aşteaptă. Nu pregetaţi şi căutaţi-L cu râvnă şi cu dragoste. Nu este bucurie şi nici ospăţ mai luminos decât cel de lângă Domnul şi întru El. Mă bucur de fiecare suflet care Îl caută, mă bucur pentru fiecare om care Îl doreşte şi care Îl descoperă pe Domnul Cel Înviat.

PRAZNICUL ÎNVIERII CONTINUĂ.